Am ajuns acasa. Acasa din nou, in sufletul meu.
“Ünde ai fost?” m-a intrebat sinele meu. “unde te-ai ascuns in tot acest timp? Ai invatat ce era de invatat? Ai iubit? Ai murit?”
“am murit doar ca sa ma intorc iarasi la tine. Am iubit doar ca sa omor iubirea. Erau zile in care te cautam suflet, te cautam inauntrul meu si nu erai acolo. Credeam ca daca o sa imi desfac pieptul o sa te pot vedea curgand din mine, ca o sa te gasesc. Si m-a durut rana aia. Dar s-a inchis cu timpul. Am invatat multe de la timp. M-am ascuns dupa ceas zile si zile in sir. Sau poate eu doar am fost secundarul lui. Poate eu am fost cea care a trecut, cea care s-a descompus. Cand eram cu el ma opream. Ma opream din ticait, din respirat, din gandit. Acum ma opresc din iubit.
Acum ma opresc in altcineva, in alte ganduri, in alte tresariri si emotii. E atat de proaspat sentimentul asta de nou….”
“stii, suflet, aseara mi-am ucis trupul. A zacut pe un balcon printre carti, a zacut pe podeaua rece, a tremurat de frig. L-am privit zbatandu-se, l-am gasit in dimineata asta tot acolo, nu se mutase nici macar o clipa, l-am luat inapoi. Acum sunt eu iarasi cea din el, dupa ce noaptea trecuta a fost al altcuiva. Nu regret ca l-am dat, nu regret nici macar durerea pe care o simt acum pe pielea lui, nu regret placerea. “
as vrea sa ma pot opri in tine, suflet. Dar pasii mei se grabesc sa caute, sa ajunga la mijlocul lui mai si sa spuna: “am invins”. imi e frica pentru ei, imi e frica sa nu se rataceasca. O sa ii las sa colinde, o sa ii las sa fie fericiti si sa sufere, o sa ma poarte departe de gandurile mele reci.
Si la sfarsit o sa ma intorc iarasi la tine. Stiu ca o sa ma astepti, mereu m-ai asteptat. Si apoi o sa plec, iar si iar si o sa ma intorc in lacrimi ca sa ma vindeci.
Acasa o sa se piarda iar…
“Ünde ai fost?” m-a intrebat sinele meu. “unde te-ai ascuns in tot acest timp? Ai invatat ce era de invatat? Ai iubit? Ai murit?”
“am murit doar ca sa ma intorc iarasi la tine. Am iubit doar ca sa omor iubirea. Erau zile in care te cautam suflet, te cautam inauntrul meu si nu erai acolo. Credeam ca daca o sa imi desfac pieptul o sa te pot vedea curgand din mine, ca o sa te gasesc. Si m-a durut rana aia. Dar s-a inchis cu timpul. Am invatat multe de la timp. M-am ascuns dupa ceas zile si zile in sir. Sau poate eu doar am fost secundarul lui. Poate eu am fost cea care a trecut, cea care s-a descompus. Cand eram cu el ma opream. Ma opream din ticait, din respirat, din gandit. Acum ma opresc din iubit.
Acum ma opresc in altcineva, in alte ganduri, in alte tresariri si emotii. E atat de proaspat sentimentul asta de nou….”
“stii, suflet, aseara mi-am ucis trupul. A zacut pe un balcon printre carti, a zacut pe podeaua rece, a tremurat de frig. L-am privit zbatandu-se, l-am gasit in dimineata asta tot acolo, nu se mutase nici macar o clipa, l-am luat inapoi. Acum sunt eu iarasi cea din el, dupa ce noaptea trecuta a fost al altcuiva. Nu regret ca l-am dat, nu regret nici macar durerea pe care o simt acum pe pielea lui, nu regret placerea. “
as vrea sa ma pot opri in tine, suflet. Dar pasii mei se grabesc sa caute, sa ajunga la mijlocul lui mai si sa spuna: “am invins”. imi e frica pentru ei, imi e frica sa nu se rataceasca. O sa ii las sa colinde, o sa ii las sa fie fericiti si sa sufere, o sa ma poarte departe de gandurile mele reci.
Si la sfarsit o sa ma intorc iarasi la tine. Stiu ca o sa ma astepti, mereu m-ai asteptat. Si apoi o sa plec, iar si iar si o sa ma intorc in lacrimi ca sa ma vindeci.
Acasa o sa se piarda iar…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu