Am spart albastru-n mii de versuri,
Și-am complicat trăirea-n spații verzi,
Ne-am colorat mișcarea-n triste gesturi,
Si de la ceruri am cerut dovezi.
Dar obositi de-atâta nemișcare,
Am inventat canoane și chenare,
I-am dat și plase lui Sisif să care,
Si nu s-a plâns că spatele îl doare.
O pasăre de noapte iși pune trilu-n cui,
Și astăzi masa goală, de paine o sa plângă,
Am strâns sare de lacrimi, in curba ochiului
Si pumnii veșniciei lovesc planeta ciungă.
Am ingropat tendințe, și zboruri, și monezi
În țarine de plumb, de sânge și sudori
Am inventat și omul, dar tot am vrut dovezi
Că lumea nici nu-ncepe, nici nu sfârșește-n zori.
Pahare de cristal, și pline de dezmăț
Sfârșesc inevitabil, pe mesele soioase
Și toți am fost aseară, la rege la ospăț
O mână-ngrămădită, de ipocrite oase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu