Nu te-am renegat niciodata.
Nici in suflet, nici in amintire.
Nu pot a gasi eternitatea in etern
in deziiluzi peste care ploua
cu noapte.
In soapte verzi
peste trecut si infern.
Nu in cearsaful sifonat
nu in biletele de amor -
eu nu te-am renegat.
Nu cand plangeai ascuns
nu cand minteai strapuns
de vina.
Surasul sters pe fata pala
eu nu l-am izgonit,
cum ai putut sa crezi in clipa
cand eu nu te-am iubit?
Cum vezi cand sterg din infinit
de ce nu-ti pierzi o viata?
De ce nu poti sa te intorci
la mine in speranta?
Nu am gasit cuvant de-ajuns
sa-arate nerabdarea
nu am gasit printre straini
pierduta, alinarea.
Dar nu regret secunda grea
si nu regret uitarea.
Cand intalnesc privirea ta
ce-aduce sarutarea.
Pe frunte ai lasat un semn
pe san o amintire
si-acum ma port din ce in ce
spre vesnica betie.
Si tot ce vreau sa stii vreodata
din multe ce-am simtit
ca dintre toate cugetari
in gand nu te-am mintit.
Cum ai putut sa lasi aievea
pe drumuri ratacirea
cum tu nu simti la pieptul trist
piercuta amagirea?
Si nu reneg dispretul tau
si nu reneg chemarea.
Privesc acum in ochii lui
ce neagra-i este marea.
M-asez in poala lui natanga
ne ploua cu credinta
absurda ma strivesc de el
si-mi ia din suferinta.
O clipa sa fi stat in plus
nu m-as fi amagit.
O clipa sa fi stat sa-ti spun
ce mult eu te-am iubit.
(Dar am stiut sa imi reneg durerea
in schimbul fericirii -
iti multumesc acum tacut
tot ce m-ai invatat.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu