sâmbătă, 2 iulie 2011


V-ați întrebat vreodată de ce visați? Ați stat vreodată să vă analizați visele? Ați încercat să vă dați seama de semnificația viselor pe care le aveți? Numerosi cercetători au încercat să răspundă la aceste întrebari și și-au formulat propriile teorii. Iată ce spun cei mai celebri:

  • S. Freud credea că visele exprimă o dorinţă ce mocneşte în interiorul nostru în timpul activităţilor cotidiene. Se presupune că visele sunt rezultatul unui conflict interior. Dacă refuzăm să acceptăm anumite lucruri sau le ignorăm, visele exprimă conflictul pe care îl avem cu noi înşine.
    El mai credea cu tărie că visele reprezintă dorinţe pe care le avem din fragedă copilărie şi că ele sunt cel puţin parţial motivate de o dorinţă clar definită şi neîndeplinită pe care am avut-o când eram copii.
  • C. Jung şi-a creat propria teorie, care contrastează cu cea a lui Freud. Totodată, el credea că fiecare persoană îşi poate interpreta propriile vise prin analiză, în timp ce Freud credea că numai un psiholog poate face asta.
    Jung considera că visele sunt conectate unele cu altele. El credea că visele similare trebuie scrise pe hârtie. Putem analiza chiar noi visele lungi astfel create şi afla exact ce înseamnă în realitate. Apoi, pe baza informaţiilor obţinute, am putea hotărî ce să facem.
  • Adler considera că există o legătură între vise şi problemele din viaţa reală:cu cât avem mai multe probleme, cu atât visăm mai mult şi invers.
    În vise, se presupune că ne compensăm defectele. Dacă, de pildă, în realitate nu ne putem susţine opiniile, în calda îmbrăţişare a viselor putem trăi scenarii în care rezistăm cu agresivitate în faţa anumitor persoane. Adler considera că visele sunt lumea în care emoţiile şi gândurile noastre se exprimă în modul cel mai sincer
  • F. Perls considera că în vise apar acele trăsături de caracter sau gânduri pe care individul le respinge sau le-a reprimat atât de profund, încât nici nu este conştient de existenţa lor. El nu credea că există o explicaţie universală pentru simbolurile din vise care, potrivit opiniei sale, comunică lucruri diferite, de la o persoană la alta.
    Totodată, el mai era de părere că fiecare lucru sau persoană din vis reprezintă o parte din personalitatea celui care visează. Un câine agresiv, de exemplu, reprezintă propria noastră agresivitate. De aceea Perls era de părere că toate visele trebuie analizate în stare de trezire, pentru a cunoaşte sentimentele pe care le-am renegat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu